PRIMĂRIA LUNCA DE SUS

Lunca de Sus (maghiară: Gyimesfelsőlok) este o comună situată în județul Harghita, în inima Ținutului Secuiesc, o regiune etno-culturală distinctă din estul Transilvaniei.

Comuna este compusă din șase sate, printre care Izvorul Trotușului (ce include și Ciherek-pataka, Bothavas-pataka și Farkas-pataka), precum și satul Lunca de Sus, care cuprinde subzone precum Nyíresalja și Libaváros ("Orașul Gâștelor").

Istoria localității începe în jurul anului 1850, când s-a desprins din așezările limitrofe Szépvíz și Csíkszentmihály, devenind o entitate de sine stătătoare. Amplasarea sa aproape de vechea graniță maghiară a făcut necesare măsuri de protecție, urmare a invaziilor tătarilor ce au lăsat urme tragice. O dovadă a acestor vremuri este șanțul de apărare de pe dealul Csapó, construit în 1701-1702 și vizibil și astăzi pe o lungime de 120-150 metri. Conform tradiției, prima familie stabilită aici a fost familia Tankó.

De-a lungul timpului, Lunca de Sus a trecut prin mai multe administrații: a aparținut Regatului Ungariei, a devenit parte a României după Primul Război Mondial și a revenit sub administrație românească definitiv după 1947. În perioada comunistă, a fost inclusă în Regiunea Autonomă Maghiară, apoi în Județul Mureș-Maghiar, iar din 1968 se află în județul Harghita.

Conform recensământului din 2011, comuna are o populație de aproximativ 3.242 de locuitori, dintre care 97% sunt maghiari și aproximativ 1% români. 98% dintre localnici sunt romano-catolici, restul fiind ortodocși sau reformați.

Geografic, Lunca de Sus este prima dintre cele trei așezări ceangăiești din Valea Ghimeșului, situată de-a lungul râului Trotuș și a numeroaselor sale pâraie, care definesc structura și viața acestei comunități montane.