Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: POMPELE DE STINS INCENDII

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

 POMPELE DE STINS INCENDII

  Primele forme de organizare a luptei cu focul au apărut încă din antichitate, în oraşele Imperiului Roman funcţionând cohorte de vigiles însărcinate cu supravegherea modului în care era folosit focul şi cu intervenţia în caz de incendiu. Evul Mediu european, cu cetăţile şi oraşele sale aglomerate şi majoritatea clădirilor din lemn, a consacrat echipele de intervenţie, organizate în bresle, care acţionau cu mijloace de stingere clasice: găleţi şi sacale pentru apă, pompe manuale, topoare, scări ş.a.

        Epoca modernă, inaugurată de revoluţia industrială, a dus, odată cu dezvoltarea   comunităţilor umane, la apariţia a noi pericole de incendiu, care au avut ca rezultat înfiinţarea serviciilor de apărare împotriva incendiilor.

În România, de-a lungul timpului, s-au înregistrat o sumedenie de schimbări în structura organizatorică, denumire, efective ale pompierilor. De la primele forme de organizare şi până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, atunci când pompierii au pornit pe drumul pe care sunt şi în acest moment, ca armă distinctă destinată exclusiv stingerii incendiilor şi intervenţiilor în alte situaţii de urgenţă, pompierii au străbătut un drum bogat în realizări. Primele semnale, care au atras atenţia asupra necesităţii înfiinţării unor echipe de stingători profesionişti, au apărut în urma marilor incendii, când s-a constatat că este nevoie de forţe organizate şi instruite, pregătite să intervină în caz de incendiu.

Un capitol important din evoluţia pompierilor îl constituie dotarea cu echipamente şi utilaje de intervenţie. Până la sfârşitul primului Război Mondial şi pe toată perioada interbelică, pompele şi utilajele de stins incendii proveneau din străinătate. În perioada interbelică, industria românească producea o gamă largă de accesorii pentru pompieri, iar la sfârşitul deceniului patru se fabrica prima autopompă-cisternă cu rezervor de 1000 de litri de apă. Muzeul Naţional al Agriculturii deţine o bogată şi interesantă colecţie, care reflectă evoluţia asigurării stingerii incendiilor, în raport de progresul tehnico-economic, de-a lungul timpului.

Alăturat vă prezentăm o pompă de stins incendii achiziționată din localitatea Amara, care a aparținut Primăriei și a deservit localitatea timp de peste cinci decenii. Hipopompa cu acționare manuală este concepută pentru a fi tractată de către cai și a fi folosită pentru stingerea incendiilor în locuri greu accesibile. În perioada anilor 1940-1945, o serie foarte limitată de astfel de atelaje a fost concepută si executată în localitatea Timișoara, de către Cooperativa Meşteşugărească. Este un atelaj pe suport de fier, cu arcuri şi îmbinări de oțel, structurată cu lemn de fag și pin, care are în componența sa un rezervor din oțel, de o capacitate de 900 de litri, pentru stocare apă sau alte soluții pentru stins incendii. Pompa este manuală, cu 2 pistoane poziționate în V, din turnare materialul pompei fiind fonta, iar pistoanele din oțel. După acționarea pompei de către pistoane, se poate obţine acea presiune necesară refulării apei spre focarul incendiului. Dotările necesare punerii în funcțiune sunt: două tuburi de absorbție cu sorbul aferent, 2 furtunuri și o țeavă de refulare.

Muzeograf Adrian STROE